Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că nicio unitate de producere a energiei electrice din Gorj nu se va închide şi nici nu vor exista disponibilizări. Acesta a ținut să sublinieze că aproximativ 900 de milioane de euro vor fi investite în judeţ pentru parcuri fotovoltaice şi unităţi pe...
Inspectorii Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Gorj au suspendat activitatea a cinci unități economice cu profil alimentar și au acordat amenzi în valoare de 40.000 de lei în urma unor controale efectuate la începutul lunii octombrie.
Totodată, au fost retrase de la comercializare produse în valoare de peste 4.500 de lei.
''În...
Peste douăzeci de milioane de lei au încasat, în luna octombrie, subvenții de la bugetul de stat, șase partide politice din România.
''Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice valoarea subvențiilor virate de AEP în contul fiecărui partid politic în luna octombrie 2022, în urma aplicării prevederilor Legii...
Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunțat, joi, că România nu are capacitatea administrativă de a atrage toți banii europeni, fie că este vorba de sumele oferite prin PNRR sau cele din exercițiile financiare ale UE.
„Trebuie să dimensionăm, să avem simţul realităţii asupra capacităţii administrative a statului român...
Partidul Social Democrat va plăti 40.000 de dolari/lunar unor consultanți politici americani. Totodată, dacă va fi nevoie ca respectivii să se deplaseze în România, PSD va achita transportul și tot ce ține de șederea în țara noastră.
''Partidul Social Democrat (PSD), cu cele mai multe mandate parlamentare și parte a...
Florin Cîțu, fost premier, actualmente parlamentar PNL, crede că sunt șanse foarte mici ca Nicolae Ciucă să rămână președinte al liberalilor în situația în care se va face rotativa la guvernare cu PSD, în mai 2023.
''Va trebui să îi întrebaţi pe colegii mei, dar şansele sunt foarte mici (ca...
Alin Văcaru, fost prefect și deputat de Gorj, nu va fi președintele Zonei Metropolitane Târgu Jiu, a anunțat primarul municipiului reședință de județ, Marcel Romanescu. Primarii celor 18 localități din această asociație ce vizează obținerea unor fonduri prin proiecte comune se vor succeda în funcția de președinte, iar Alin...
Acțiuni de amploare ale polițiștilor gorjeni ce au vizat mai multe persoane bănuite de mai multe infracțiuni, printre care și cea de braconaj cinegetic.
”La data de 1 octombrie a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci,...
Acțiuni de amploare ale polițiștilor gorjeni ce au vizat mai multe persoane bănuite de mai multe infracțiuni, printre care și cea de braconaj cinegetic.
''La data de 1 octombrie a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci,...
Cutremur în Partidul Social Democrat. Social-democrații au transmis, sâmbătă, că deputatul de Argeș Aurel Bălășoiu a fost exclus din partid, fără să precizeze motivele acestei decizii luate în regim de urgență. La scurt timp, ziarul ''Gândul'' a publicat imagini în care alesul PSD ar apărea în ipostaze intime alături...