CCR a amânat decizia ce privește impozitarea pensiilor speciale

 

Curtea Constituțională a României a decis, marți, amânarea, până la data de 30 septembrie, deciziei ce privește legea de impozitare a pensiilor speciale. O soluție în caz trebuia dată în data de 14 iulie, zi în care judecătorii CCR au găsit de cuviință să dea un alt termen.

Reamintim, în luna iunie Parlamentul a adoptat o lege ce prevede impozitarea cu 85% a pensiilor speciale, dar Curtea Supremă și Avocatul Poporului au sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea legii

 

Legea privind impozitarea pensiilor speciale prevede ca “pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%, pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei”.