Curmalul chinezesc aclimatizat la Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor de Nisipuri Dăbuleni (SCDCPN), a început să se coacă, iar cercetătorii se întrebă dacă fructul ar putea deveni o soluție pentru valorificarea celor peste 300.000 de hectare de soluri nisipoase din România.
”Curmalul chinezesc poate fi o soluție pentru valorificarea solurilor nisipoase? Este întrebarea pe care și-o pun cercetătorii de la SDCPN Dăbuleni. Având cerințe reduse față de fertilitatea solului, suportând bine temperaturile ridicate în timpul verii, dar și temperaturile de – 30 de grade Celsius, curmalul chinezesc a fost luat în studiu de specialiștii Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare Dăbuleni. În primăvara acestui an s-a înființat la Dăbuleni o colecție de curmal chinezesc formată din cinci soiuri, urmând ca această colecție să se îmbogățească pe viitor și cu altele. Faptul că acum, la sfârșitul lui septembrie, fructele de curmal chinezesc s-au colorat în maroniu, semn că încep să se coacă, ne dă speranțe și încredere. Răspunsul îl așteptăm cu toții, cât mai repede”, au scris, pe pagina de facebook a instituției, cercetătorii.
Curmalul chinezesc este unul dintre zecile de soiuri aclimatizate la Dăbuleni, printre acestea numărându-se cartoful dulce, arahidele, kiwi, banana nordului, măslinul kaki sau aronia.
Foto: facebook SCDCPN