Un bărbat de 44 de ani, din comuna Licurici, Gorj, este cercetat penal în urma unei sesizări a soției, care l-a reclamat, miercuri, 1 aprilie, arătând nu a respectat ordinul de protecție emis de judecători. În fapt, soțul se întorsese acasă de două săptămâni, iar partenera a sunat la 112 după ce au consumat împreună băuturi alcoolice și s-au luat la ceartă.
”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, deși bărbatului i s-a interzis prin ordinul de protecție provizoriu, emis la data de 10 martie a.c., de Judecătoria Târgu Cărbunești, pentru o perioadă de 30 de zile, să revină în locuința comună și să aibă contact cu partea vătămată, cei doi locuiau efectiv împreună de aproximativ două săptămâni, iar în cursul zilei de ieri (miercuri n.red.) după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, între aceștia s-ar fi iscat un conflict, în urma căruia bărbatul ar fi exercitat acte de violență împotriva soției sale, fără a-i provoca leziuni vizibile’‘, a anunțat IPJ Gorj.
Suspectul este subiectul unui dosar în care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență domestică și nerespectarea prevederilor ordinului de protecție.