Cerere de finanțare pentru reabilitarea Casei Gănescu din Târgu Jiu

Casa Gănescu ar putea fi reabilitată prin Compania Naţională de Investiţii. Clădirea care găzduieşte  Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu are nevoie urgentă de reparaţii. Un prim proiect pentru a realiza investiţiile necesare a fost depus la Ministerul Culturii, dar a fost respins.

Vom merge la Compania Naţională de Investiţii. Avem depusă o cerere de finanţare. Aşteptăm să intrăm în lista-sinteză şi vom vedea ce demersuri trebuie să facem pentru a primi finanţare. Aţi văzut starea în care a fost preluată această clădire de către Ministerul Culturii de la Consiliul Judeţean. La momentul preluării şi prizele erau smulse din pereţi. Este o muncă laborioasă pentru a ca această instutiţie să funcţioneze. Am preluat-o după 7 ani  de management PSD, în care nu a fost deschis nici măcar un cont. Ce să mai vorbim despre investiţii şi igienizare”, a declarat Denisa Şuţă, directorul muzeului.