Vrea ”să scoată la lumină” Castrul Roman: Nu oricine se poate lăuda cu vestigii de peste 2.000 de ani

Castrul Roman de la Bumbești Jiu poate deveni, cu adevărat, o atracție turistică. Primarul din localitate, Constantin Bobaru, a declarat că există posibilitatea ca un proiect în acest sens să se concretizeze prin Programul Operaţional Regional (POR). Obiectivul istoric se află într-o stare deplorabilă, iar edilul a explicat de ce a fost lăsat de izbelişte timp de mai bine de trei decenii.

Nu poţi să promovezi ceva acoperit de mărăcini. Muzeul Județean îl administrează şi, din păcate, îl administrează fără acte. Trebuie creat un cadru instituţional în care cel care administrează să şi răspundă de anumite lucruri. Castrul Roman este în proprietatea oraşului Bumbeşti Jiu. Am avut câteva tentative de proiecte, dar n-am găsit un consultant care să ne facă un studiu de fezabilitate. Sunt foarte puţini, foarte ocupaţi şi costă foarte mut. Acum există posibilitatea să finanţăm pe Programul Operaţional Regional o astfel de reabilitare şi punere în valoare. Are un potenţial serios, nu oricine se poate lăuda cu vestigii istorice de peste 2.000 de ani. Procedurile au fost demarate”, a declarat Bobaru la Radio Infinit.

 

Potrivit unor izvoare, ‘‘Castrul a fost construit și folosit între cele două războaie de cucerire a Daciei de către romani (101-102 și 105-106) (ceea ce arată că vestigiile încă nu ar avea 2000 de ani n.r.). Lângă castru s-au găsit urme ce presupun o așezare civilă. Misiunea acestui castru era de a supraveghea drumul ce pleacă de la Bumbești prin Porceni peste munți, prin Pasul Vâlcan spre Sarmisegetuza precum și de a supraveghea populația dacică de aci. Este important faptul că romanii și-au ridicat castrele lor în apropierea celor mai însemnate puncte strategice ale dacilor, în special în locurile cu turnuri de pază și sanctuare”.

 

 

Articolul precedentGorj: Peste 100 de președinți, locțiitori și membri s-au retras din secțiile de votare
Articolul următorCerere de finanțare pentru reabilitarea Casei Gănescu din Târgu Jiu