Ceva discuții au fost: Becali spune că vrea la Târgu Jiu în cupele europene

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, este foc și pară pentru că echipa sa nu o să poată evolua pe Arena Națională în meciurile din tururile preliminare ale cupelor europene. Acesta a declarat la DigiSport că este posibil ca FCSB să joace pe noul stadion din Târgu Jiu. Gazonul Arenei Naționale va trebui schimbat după ce acolo va concerta Ed Sheeran, în data de 3 iulie, iar Metallica va susține un spectacol pe 14 iulie, situație în Becali a luat inițial în considerare stadioanele din Craiova și Ploiești. Pistele au căzut pentru că suporterii localnici nici nu vor să audă.

”Nu știm unde jucăm, la Poiești am înțeles că suporterii de acolo fac gălăgie. Și la Craiova, am înțeles. Nu vrem să creăm discuții cu suporterii, între suporteri și conducere, vrem să fie pace. Și dacă o să fim agreați undeva… E posibil și la Târgu Jiu”, a spus Becali.

Surse din Primăria Târgu Jiu ne-au spus că au existat ceva contacte, rămâne ca reprezentanții FCSB să treacă pe la Gorj pentru a se discuta în termeni concreți. Totul depinde însă de finalizarea lucrărilor de la stadion în timp util. Pe canale neoficiale am aflat că Becali s-ar fi orientat și către stadionul din Giurgiu.

Articolul precedentEvidențe: Ișfan trage sfori pentru postul de adjunct la Inspectoratul Școlar
Articolul următorRomanescu a dat șah-mat: S-a întâlnit cu Manda la o reuniune oraganizată de colegii din studenție