Ciocea preconizează un sfârșit urât pentru Cârciumaru

Continuă schimbul de replici tăioase între senatorul Cârciumaru și primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea. Cel din urmă nu înțelege cum PSD Gorj nu s-a bătut pentru obținerea Ministerului Energiei, în condițiile în care Complexul Energetic Oltenia este plămânul economic al Gorjului și un pilon strategic în Sistemul Energetic Național. Cârciumaru a spus zilele trecute că Ion Ciocea nu mai are ce căută în PSD, din cauza lui partidul pierzând un parlamentar. Edilul șef de la Bustuchin, la schimb, îi reproșează că nu se bate pentru problemele gorjenilor, mai mult, nu îl vede bine în viitor pe Cârciumaru.

”Trebuie să înțeleagă că este un simplu cetățean. Este acum președinte de partid, dar când i-o veni și lui rândul, probabil o să fie mai rău. Eu cel puțin am plecat cu fruntea sus, cu aproape 9.000 de voturi. El cred că nu ar pleca nici cu 1.000, ar fi foarte mult”, a spus, la Radio Infinit, Ciocea. ”Renegatul” îi reamintește lui Cârciumaru cum a fost luat de mână de Mischie și pus să candideze. ”Cârciumaru să îi mulțumească lui Ponta și lui Mischie că l-au luat de mână și l-au pus să candideze de la PSD, că niciodată nu era primar și președinte de partid”, a mai declarat primarul de Bustuchin.

Acesta mai crede că partidul din care a făcut parte se află pe un trend descendent, situație care nu-l încântă, în condițiile în care a muncit mult pentru PSD.

Articolul precedentPolaris renunță la introducerea a 60 noi platforme subterane, la Târgu Jiu
Articolul următor”Ziua Brâncuși”, celebrată printr-un spectacol, la Târgu Jiu, în Parcul Central