Ciolacu ar accepta funcția de premier și transmite că PSD nu dorește ieșirea de la guvernare

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, transmite că va accepta să fie premierul României, în mai 2023, atunci când este programată rotația în coaliție, dacă partidul îi va propune această funcție. Totodată, liderul social-democrat anunță că nu își dorește ieșirea de la guvernare.

Împreună cu colegii vom lua decizia la momentul oportun (alegerea premierului din rândul social-democraților – n.red.). Este o provocare pe care trebuie să ți-o asumi. Dacă colegii din partid vor considera că eu sunt cel mai oportun să ocup acel loc, voi merge. Dar vă asigur că rotația va avea loc. (…) Dacă aș fi fost meschin, nu aș fi propus colegilor să intrăm la guvernare în această coaliție. Am lăsat însă deoparte aceste calcule și am înțeles momentul prin care trece România. Nu regret decizia. Nu pot să fiu meschin după un an și jumătate și să ieșim de la guvernare. Dacă coaliția se rupe, ne vom întoarce la votul românilor, care vor decide. Dar eu personal, și n-am auzit vreun coleg, nu facem vreun calcul meschin, politic. (…) Sunt foarte determinat, am văzut că la fel e și premierul, să ducem coaliția până în 2024”, a declarat, marți seara, la Antena 3, Ciolacu.

Articolul precedentIohannis: Nu va exista o raționalizare. Nu se va întâmpla ca românii să stea în frig, cum nu se va întâmpla să li se stingă lumina
Articolul următorS-a votat! Salariatul va avea concediu pentru îngrijirea sau sprijinirea unei rude. Alte drepturi obținute