Marcel Ciolacu, președintele PSD, pare convins că partidul pe care îl conduce va câștiga scrutinul din luna decembrie.
„De când sunt președinte, scorul PSD a crescut cu 10%. Direcția de acum a PSD este cea corectă. Cred că PSD se va clasa pe primul loc la alegerile din 6 decembrie”, a declarat, pentru HotNews.ro, Ciolacu.
Întrebat dacă va demisiona, în situația în care PSD se va clasa pe locul doi la alegerile parlamentare, liderul social-democraților a dat de înțeles că da:
”Presupun că da. Haideți să ne uităm la democrațiile consolidate. Așa ar fi normal”.