Cîrciumaru a înfuriat minerii: Matale ești obosit, ești depășit, nu îți mai da importanță

Senatorul Florin Cîrciumaru și-a pus minerii în cap, atitudinea acestuia iritând salariații din C.E. Oltenia, oameni care în urmă cu câteva zile protestau cerând lefuri mai mari și condiții de muncă mai bune. Deși în timpul grevei a fost nevăzut și neauzit, liderul PSD a ieșit public după ce s-au liniștit apele și a încercat să convingă că este trup și suflet alături de cei ce suferă prin carierele de lignit ale Olteniei.

”Eu am considerat și consider că minerii au avut perfectă dreptate în ceea ce privește organizarea protestelor, pentru că problemele ridicate permanent de mineri către administrație au fost sesizate și din poziția noastră de parlamentari. <<…>>Din punctul meu de vedere, ca om trecut prin viață, prin activitatea de producție, cred că scânteia a fost dată atunci când administrația a venit cu proiecția de buget. Practic au greșit când au venit cu zero creșteri salariale. Așa cum s-au găsit soluții după proteste, puteau să vină din start, atunci, să propună un 8%, un 10%, creștere bazată pe productivitate, pe producție”, a spus, la Radio Infinit, Cîrciumaru.

Parlamentarul crede că administrația a dat dovadă de lipsă de diplomație și, după cum se poate vedea, domnia sa nu suferă la acest capitol. ”Un 8%, un 10%, creștere bazată pe productivitate”, vorbe alese, diplomație, iar minerul avea de așteptat. Liderul PSD s-a lăudat că a pus în discuție problemele salariaților C.E.O. până la Dragnea, însă, ce să vezi, PSD-ul e legat la mâini și la picioare, ministerul aparține partenerilor de coaliție, colegilor de la ALDE. Social-democrații nu pot decât să facă angajări în companie. Paradoxal, colegii de la ALDE Gorj spun altceva, cer plecarea lui Boza, acuzându-l că împreună cu PSD-ul duc spre pierzanie entitatea energetică.

”Împreună cu domnul Weber și domnul Iriza am mers la domnul Neacșu, când a fost, am mers chiar și la domnul Dragnea, să spunem că avem o problemă cu complexul. Ni s-a dat de înțeles că nu se poate trece…și pe bună dreptate, sunt ministere coordonate de celălalt partid, dacă vorbim de linia politică. Eu chiar i-am atras atenția și domnului Dragnea, și domnului Neacșu, nu am discutat, este adevărat, cu doamna prim-ministru, să fie atenți, pentru că minerii au avut încredere în partidul principal aflat la guvernare”, a precizat fostul primar al municipiului Târgu Jiu.

Poziționarea lui Cîrciumaru nu a fost ușor digerată de cei vizați, chiar dacă senatorul le-a transmis că i-a atras atenția lui Dragnea, gest eroic întru apărarea oamenilor de la Gorj.

”Neică, matale ești obosit, nu îți mai da importanță în ceea ce privește situația din CEO. Oricum, ești depășit, de fapt ca toți politicienii din Gorj. Probabil mai vrei un mandat, îți priește aerul de capitală…; Inteligența-ți sclipitoare de ce nu l-a sfătuit pe Boza, la momentul oportun? Ai auzit acum de la alții și o bagi <<originală>>; Tu trebuie să îți dai cu părerea despre combinatul de fuse și linguri de la Ursoaia! Huuooo!; Glicemie, nu au greșit …., au vrut doar să spună ADEVĂRUL. Vezi tu, asta este diferența între un om cinstit și un … de politician”, au scris înfuriați, pe facebook, minerii.

Câteva ore mai târziu de la declarațiile citate, liderul PSD a sugerat, într-o emisiune tv, că nu a ieșit public în perioada grevelor…de FRICĂ. Acesta a spus că nu putea să nu dea dreptate minerilor, dar risca să deranjeze, pentru că, totuși, este reprezentantul unui partid aflat la guvernare.

 

 

Articolul precedentImagini! Sărbătoare în TOATĂ România: Defilare tricoloră la Sf. Gheorghe
Articolul următorParcarea pe schelet metalic, de la Super 2000, așteaptă OK-ul consilierilor locali