Ciucă: Propunem acordarea voucherelor de 50 de euro și în 2023

 

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a anunțat, luni, că liberalii au discutat despre ”decizia de a susţine continuarea programului de asigurarea a voucherelor de 50 de euro la două luni de zile”.

 

Acele vouchere pe care le-am asigurat în semestrul II şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor, de asemenea în funcţie de evoluţie să susţinem şi să discutăm în coaliţie acel one off aşa cum a fost asigurat şi la începutul anului acesta”, a precizat primul ministru.

Totodată, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a transmis că proiectul de acordare a voucherelor sociale va fi extins cel puţin până la 1 iulie 2023, acestea fiind acordate persoanelor cu venituri sub 1.500 de lei.

 

Articolul precedentIncredibil! Trei hocheiști de la clubul Armatei Române au cântat ”imnul secuilor” în public. Ministrul Mediului a îngenuncheat la momentul cântecului
Articolul următorMăsura compensării preţului la carburanţi a fost prelungită