Cod Roșu la Spitalul Târgu Cărbunești. Două femei din Rovinari, internate la ATI, au murit

S-a activat Codul Roșu la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești, unitate COVID-19, după ce instalația de oxigen a căzut vineri dimineața. Parte dintre bolnavi au fost ventilați mecanic, iar alții mutați în ambulanțe și trecuți pe oxigenul din mașini. Se pregătește transferul pacienților la alte spitale din județ.

Doi bolnavi au murit în timpul acestei crize, însă prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, a transmis că suferinzii nu au rămas nicio secundă fără oxigen.

ISU Gorj:

Avem două persoane decedate. Vorbim despre două persoane în stare foarte gravă internate pe secţia ATI. Din informaţiile transmise de către reprezentanţii spitalului, pacienţii nu au rămas niciun moment fără oxigen. O să se stabilească, cu siguranţă, ulterior dacă decesele au legătură cu defecţiunea”, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

 

Reacția lui Raed Arafat

 

S-au mobilizat mai multe resurse din județele limitrofe. Este o defecțiune a instalației de oxigen, motivele defecțiunii nu le știu dar județul a reacționat foarte bine. S-au trimis 5 ambulanțe SMURD, 4 de la SAJ. Și din județele vecine s-au trimis ambulanțe și butelii de oxigen care să fie folosite temporar până la remedierea stocatorului de oxigen. Ce s-a făcut acolo de către ISU este foarte bine, în acest moment’‘ a declarat, la Digi 24, Raed Arafat, șeful DSU.

Persoanele decedate sunt din Rovinari

Inspectoratul de Poliție Gorj a anunțat că Serviciul de Investigații Criminale s-a sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, după ce două persoane de sex feminin, de 76 și 55 de ani, ambele din orașul Rovinari, internate în secția ATI a Spitalului Târgu-Carbunești, au decedat.