Condamnată să plătească viața unui om! Medicul Braia trebuie să achite daune de sute de mii de euro

Curtea de Apel Craiova a hotărât ca un medic din Gorj să plătească despăgubiri de sute de mii de euro pentru moartea unei paciente. Doctoriţa Carmen Braia a primit și trei ani de închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de șase ani. În 2011, Raluca Tulic, din comuna gorjeană Slivilești, a intrat în şoc anafilactic şi a murit, după o injecție cu antibiotic. În vârstă de 17 ani la acel moment, tânăra a fost internată cu diagnosticul de amigdalită.  Braia a fost trimisă în judecaţă abia în ianuarie 2017, la şase ani după comiterea faptei. Ancheta a scos la iveală că unele documente medicale au fost falsificate, în dosar fiind condamnată şi o asistentă, Mariana Ionicioiu, care a ajutat medicul să modifice foaia de observație, susţinând că s-ar fi dispus efectuarea testului obligatoriu de alergie la medicamente.

“Înlătură dispoziţia de obligare în solidar a părţilor responsabile civilmente S.C. Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group S.A. şi Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra S.A, la plata despăgubirilor civile şi, pe cale de consecinţă, obligă doar inculpata Braia Carmen, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă Tudor Vladimirescu Târgu Jiu, la plata următoarelor sume: – 20.000 lei, reprezentând prejudiciu material, către părţile civile Tulic Radu şi Tulic Elisabeta; – echivalent în lei a sumei de 400.000 euro, cu titlu de daune morale, către părţile civile Tulic Radu şi Tulic Elisabeta; – echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, către partea civilă Tulic Ioana. – echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, către părţile civile Albici S. Gheorghe şi Tulic Elisabeta, în calitate de moştenitori ai defunctului parte civilă Albici Gh. Sandu. Menține restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei decizii. Obligă inculpatele şi părţile civile Tulic Radu şi Tulic Ioana la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 100 lei fiecare”, au decis judecătorii Curții de Apel Craiova.

Sentința din 15 iunie este definitivă, fiind şi o premieră, în sensul că daunele băneşti nu vor fi plătite de firma de asigurare, ci de medic.

 

 

Articolul precedentGorj: Fotbal la concurenţă cu mondialul! ”Spuma Berii”, ”Pinguinii” şi ”Ghebaurii” au jucat cu cupa pe masă
Articolul următorNicolae Sarcină, la loc comanda! A cerut omul de afaceri 300 de mii de euro?