Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a admis cererea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, astfel că formația gorjeană va continua în Liga 2, cel puțin până la o decizie în caz.
Deocamdată nu se știe când vor disputa gorjenii meciul cu Farul Constanța, foarte posibil să fie reprogramat, însă Marin Condescu, principalul creditor al clubului, este convins că Pandurii va câștiga la TAS și decizia de excludere din campionat va fi anulată.
”E o decizie firească a TAS. În doar 7 ore de la cererea noastră am primit și răspunsul. La TAS nu e ca în România, unde, de exemplu, procesul nostru cu acționarii stă de un an și jumătate, pe la Înalta Curte de Justiție și Casație. Cât de curând vom primi și decizia definitivă de la Lausanne, care sunt convins că ne va fi favorabilă. Federația nu trebuia să ne retragă licența, fiindcă noi am făcut dovada plății către fostul antrenor Adrian Bogoi, care își retrăsese, din 24 septembrie, și plângerea formulată inițal la FRF. Acum pierdem timp, cheltuim niște bani pe la TAS, dar îi vom recupera, fiindcă FRF va pierde procesul și trebuie să ne plătească apoi toate cheltuielile de judecată”, a declarat, pentru Liga 2.ro, Marin Condescu.