Marin Condescu, fost președinte la CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, în prezent principal creditor al divizionarei secunde, se gândește la o promovare în Liga 1 a echipei, chiar dacă în acest moment entitatea fotbalistică nu-și permite să plătească nici măcar baremele de arbitraj.
Condescu susține că Pandurii înregistrează datorii de doar 2 milioane de euro, nu aproximativ 7, așa cum s-a vehiculat, iar banii care vor veni, în urma proceselor, de la foștii acționari vor face posibilă ieșirea din insolvență și chiar promovarea în prima ligă.
”Datoriile clubului nu sunt de 7 milioane de euro, cum s-a mai scris, ci de vreo 2 milioane de euro, mă refer către persoanele înscrise la masa credală. Avem un proces cu ANAF, pe care l-am câștigat deja la primele instanțe. Banii vor veni probabil doar sub formă compensatorie. Principalul nostru proces e însă cu membrii-asociați, care au de plătit peste 3 milioane de euro. Am câștigat și la Curtea de Apel Craiova și nu avem cum să pierdem la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiindcă fondul deja s-a judecat. Acum nu se mai pot invoca decât motivele de legalitate. De asta s-a tot tergiversat finalizarea procesului. Practic, cu acești bani, clubul va ieși din insolvență. După 3 februarie, vom depune actele și pentru recuperarea datoriilor pentru perioada 2017-2020. Banii pe ultimii 3 ani nu mai sunt chiar așa mulți, dar sunt suficienți încât să ne asigure continuitate și să putem ataca apoi promovarea în Liga 1”, a declarat, pentru Liga 2.ro, fostul lider sindical.