Consiliul Județean și-a propus, din nou, reabilitarea Casei Tineretului din Târgu Jiu

 

După patru ani de la preluarea imobilului, Consiliul Județean Gorj nu a identificat încă soluții pentru reabilitarea Casei Tineretului din municipiul Târgu Jiu. În anul 2017, Cosmin Popescu, șeful CJ, spune că în clădirea renovată ar urma să își desfășoare activitatea Școala Populară de Artă sau chiar Ansamblul ”Doina Gorjului”, situație la care nu s-a ajuns din cauza nefinalizării intențiilor ce țin de Casa Tineretului.

Problema a fost pusă pe tapet din nou, de data aceasta de Dorin Tașcău, vicepreședinte al Consiliului Județean, cel care a transmis că anul acesta ar urma să fie făcut proiectul și, cel puțin, să înceapă reabilitarea.

Primul lucru pe care ni-l dorim este să putem bugeta și să putem reabilita Casa Tineretului pentru a o reda circuitului. Trebuie făcut un studiu, plus ca ea este unul din proiectele pe anul acesta, unul din obiectivele Consiliului Județean”, a precizat Tașcău.

 

Jienii.ro a semnalat situația Casei Tineretului încă din anul 2019, atunci când, într-un material, se arăta că autoritatea județeană a făcut demersuri pentru a obține fonduri guvernamentale sau a include obiectivul în programe naționale, însă, guvernele vremii nu au dat curs solicitărilor, chiar dacă Gorjul era condus de PSD, partid care deținea frâiele puterii și la București.

Captură Jienii.ro, mai 2019:

 

 

Articolul precedentAmbiții mari în Cupa României: Craiova va trebui să treacă de echipa lui Săndoi
Articolul următorAvertisment! România va trebui să înapoieze banii europeni dacă nu va finaliza proiectele la timp