Social-democratul gorjean Constantin Ștefan, în prezent secretar de stat în Ministerul Energiei, dă impresia că dansează cu foc, de la București, în marea horă a bătăliei pentru imagine, campanie purtată intens de politicieni prin intermediul rețelelor de socializare.
Fost ales de Târgu Jiu și la nivel de județ, până nu demult salariat al Complexului Energetic Oltenia, Ștefan transmite populației texte referitoare reașezarea CE Oltenia (plămânul economic al județului) ca importanță în strategia energetică națională.
Secretarul de stat vine cu teorii online ce vizează salvarea și viitorul companiei, însă, la modul concret, NU PRECIZEAZĂ demersurile oficiale, date de puterea funcției, întreprinse în atingerea acestui obiectiv.
Pentru a exemplifica, erau de așteptat mesaje ce puteau anunța inițierea unor discuții în cadrul ministerului din care face parte, propuneri argumentate integrate într-o mică strategie de lucru, înaintarea către ministrul de resort a unor soluții concrete, pe scurt, pași efectivi, la modul real.
Concret, am făcut asta și asta, urmează să mă axez pe următoarele, mai mult, în textul în cauză, nu se arată/precizează nici măcar faptul că ideile respective AU FOST PREZENTATE ministrului Energiei.