Oltenii se simp bine în “infernul” de acasă! De când a fost inaugurată “bijuteria” din Craiova, băieţii lui Devis Mangia au obţinut 3 victorii pe teren propriu, cu Juventus (3-1), Viitorul (3-1), iar acum cu liderul CFR Cluj (2-1).Băluţă a deschis scorul în minutele de prelungire ale primei reprize, după ce a reluat cu capul o centrare al lui Martic (‘45+1).Gazdele şi-au majorat avantajul după o execuţie de mare fotbalist a lui Mitriţă, care a găsit vinclul porţii adverse, după o lovitură liberă de la 30 de metri (’50). Urko Vela a redus din handicap în minutul 61, după o fază confuză în careul Craiovei. A fost singura consolare a serii pentru trupa lui Dan Petrescu, feroviarii suferind a treia înfrângere a sezonului, deşi au jucat în superioritate numerică aproape 15 minute, după eliminarea căpitanului Băluţă. Universitatea iernează pe trei, oltenii par o forţă pe noul stadion, iar în Bănie au revenit vremurile bune.
„Craiova este o echipă foarte bună, cu jucători excelenți și un public extraordinar. Avantajul lor este că joacă mereu în 12 pentru că au un stadion de excepție și niște fani pe măsură”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj.
“Am jucat ce am pregătit, dacă vom juca aşa ne vom menţine pe primele 3 locuri, mă bucur că am reuşit să facem fericiţi aproape 30.000 de fani. O să merg liniştit în vacanţă”, a spus Alexandru Băluţă, la finalul meciului.
Alb-albaştrii au acumulat 43 de puncte, şi au terminat anul la 6 puncte de liderul CFR Cluj.