Lipsa elevilor închide două licee

Decizie radicală a conducerii Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, două licee din localitate vor fi închise din cauza lipsei elevilor.”Nu va mai fi permis ca la anumite școli să fie trecuți fictiv un număr de elevi ca să-și facă norma profesorii, iar administrația locală să plătească non stop cheltuielile”, a declarat pentru Pagina de Oltenia primarul localității, Mircea Gutău.

Și la Gorj situația este la limită, o profesoară de la un liceu din Târgu Jiu a semnalat, anul trecut, ministrului de resort că s-a ajuns ca în școală să fie mai mulți profesori decât elevi, asta din cauza practicii ”plata cu ora” de care beneficiază protejații sistemului.Mai există suspiciunea că în unele unități școlare elevii care au absolvit clasa a douăsprezecea sunt înscriși fictiv la postliceală și, astfel, se formează clase fantomă care asigură catedrele profesorilor.Nu are importanță examenul de Bacalaureat, nici faptul că mulți dintre ei nu calcă pe la cursuri, chiar sunt plecați la muncă în străinătate, important e că pentru cel puțin un an mai multe norme sunt asigurate.

Articolul precedentI-a aprins lumânări primarului Romanescu!
Articolul următorCraiovenii, greu de ucis pe noul “Ion Oblemenco”