CS Universitatea Craiova a anunţat, marţi, numirea în funcţia de preşedinte executiv a lui Marian Copilu.
„Începând de astăzi, Marian Copilu este noul preşedinte executiv al clubului Universitatea Craiova. În Cetatea Băniei a sosit omul care a contribuit la cele mai mari performanţe ale echipei CFR Cluj. În calitatea sa de preşedinte, Marian Copilu a câştigat patru titluri de campion, două Supercupe ale României, a calificat echipa de două ori în grupele Europa League şi o dată în Conference League. În anul 2019 a fost desemnat cel mai bun preşedinte de club în cadrul Galei Fotbalului Românesc”, se arată într-un comunicat.