Cu profesorii în grevă și țara în fierbere, Iordache și prefectul Popescu au dat în șampanii. Pliante electorale pentru seniori

Senatorul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, și deja prefectul Iulian Popescu au fost, miercuri, amfitrionii unei acțiuni prin care s-au sărbătorit 148 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. Manifestarea a avut loc în fața Culei Tătărescu de la Muzeul Curtișoara și a strâns circa 30-40 de participanți.
Momentul s-a încheiat cu un pahar de șampanie, cocktailuri și socializare, iar agenții partidului au fost trimiși să împartă pliante electorale seniorilor din Târgu Jiu. Asta după ce unul dintre liderii naționali a transmis, zilele trecute, că momentul va fi celebrat așa cum se cuvine, însă doar într-un anumit cadru, greva profesorilor și problemele populației impunând această abordare.

IMAGINI:

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Există finanțare! CNI reia licitația pentru reabilitarea și modernizarea Casei de Cultură
Articolul următorCât ajung facturile? Se cere reducerea sprijinului energetic acordat populației și firmelor