Debranșarea cetățenilor de la curentul electric nu va mai fi posibilă fără parcurgerea mai multor etape

Cetățenii care nu mai pot să-și plătească factura de curent vor primi informații despre variantele pe care le au pentru a putea evita debranșarea. Potrivit unui proiect aflat în dezbatere la Ministerul Energiei, clienților casnici li se vor explica alternativele cu suficient timp înainte de data prevăzută pentru întreruperea energiei electrice.

Măsurile, menționate în cadrul proiectului de lege, vor fi puse la dispoziție, în mod gratuit și vor putea privi următoarele aspecte: surse de sprijin pentru evitarea întreruperii; sisteme de plată anticipată; audituri energetice; servicii de consultanță în domeniul energiei; planuri alternative de plată; consiliere pentru gestionarea datoriilor sau amânare privind întreruperea curentului.

 

Articolul precedentPonta, planuri pentru alegerile prezidențiale: Nu cred că PSD-ul m-ar susține acum
Articolul următorDepistarea COVID-19 prin testarea în farmacii a fost aprobată