Depistați în 2026: Peste 5.000 de străini aflaţi ilegal în România. Majoritatea sunt din Nepal şi Sri Lanka

 

Inspectoratul General pentru Imigrări anună că 5.442 de străini (cetăţeni din afara Uniunii Europene) cu şedere ilegală în ţara noastră au fost depistaţi de poliţiştii de imigrări, în cooperare cu instituţii cu atribuții în domeniu, în primele opt luni din 2026. Cei mai mulți provin din Nepal – 1.731, Sri Lanka – 1.107 şi India – 368.

”În perioada de referinţă, poliţiştii de imigrări au desfăşurat, la nivel național, 4.246 de acţiuni, controale şi verificări, atât cu efective proprii, cât şi în colaborare cu alte instituții cu atribuții în domeniu. Activitățile au vizat respectarea legislației privind regimul străinilor şi identificarea situaţiilor de şedere ilegală sau muncă nedeclarată. În urma acestor acțiuni, au fost depistați 5.442 de străini aflați în situații ilegale (3.666 sunt beneficiari ai art. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 32/2026), dintre care 4.433 erau bărbați și 1.009 de femei. Cei mai mulți provin din Nepal – 1.731 de persoane, Sri Lanka – 1.107 și India – 368, diferența fiind cetățeni ai altor state”, precizează IGI.

Articolul precedentImpunerea cu girul lui Bolojan a lui Virgil Popescu în conducerea PNL Gorj, motiv de scandal în organizație
Articolul următorMiruță, despre sezizarea CCR pentru anticipate: Vor decide conducerile USR și PNL. PSD este la jumătatea voturilor pe care le-a obținut acum doi ani