Supărare mare în Primăria municipiului Târgu Jiu după ce instanța a decis ca municipalitatea să achite clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu suma de 2 milioane de lei. Procesul a fost intentat de administratorii echipei de fotbal asociaților, printre care și UAT Târgu Jiu, iar judecătorii au stabilit, în primă instanță, că entitatea sportivă are de recuperat diverse sume de bani de la Complexul Energetic Oltenia, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, Consiliul Județean Gorj și Primăria municipiului Târgu Jiu, în total aproximativ 2 milioane de euro. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că instituția pe care o conduce nu dispune de cei 2 milioane de lei, bani care ar urma să ajungă în conturile Pandurii. ”Primăria nu are această sumă. Nu am prevăzut în buget. S-ar putea să fie anumite persoane responsabile. Dacă există o astfel de culpă, cineva trebuie să plătească. O să analizez foarte corect. Ar fi anormal ca locuitorii municipiului să plătească pentru datorii făcute anterior și asumate de anumite persoane. Nu este o decizie definitivă. O să iau legătura cu cei de la Direcția Juridică și cu secretarul și o să vedem exact care este modalitatea în care vom acționa în perioada următoare”, a declarat, la Radio Infinit, Romanescu.
Acasă Principale Actualitate Dilemă: Cine plătește 20 de miliarde? Romanescu spune că nu achită cu...