Din vecini: A lovit cu toporul două mașini

Un tânăr de 25 de ani, din Vulcan – Hunedoara, a fost reținut miercuri de polițiști după ce a lovit cu un topor două mașini. În urma primelor cercetări de la fața locului, s-a stabilit că persoana în cauză se afla în stare de ebrietate și a distrus cu ajutorul unui topor elemente de caroserie a două autovehicole parcate pe strada Mihai Eminescu, din municipiu. Tânărul a fost imobililizat și condus la sediul Poliției municipiului Vulcan, unde s-a hotărât reținerea lui pentru 24 de ore. În cursul anchetei, s-a reținut că suspectul, în acceași zi, a amenințat și a agresat un alt tânăr, de 29 de ani, tot din localitate. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, amenințare, lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Articolul precedentMorega îl sfătuiește pe Cîrciumaru să plece la pensie: Să-i lase pe cei tineri în Parlament
Articolul următorSfidare: A plătit amenda și a lăsat, din nou, calul nesupravegheat pe străzi