Discursul unui primar în timpul vizitei lui Ciucă: Soarele a venit cu domnul prim-ministru. E realitate, nu e vis

Elogii la scenă deschisă ale primarului PNL din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, la adresa premierului Nicolae Ciucă, joi, în tipul vizitei primului ministru în județul Suceava, la deschiderea de către Transgaz a magistralei de gaz natural Pojorâta-Vatra Dornei.

Mi-e foarte greu să mă concentrez să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru astăzi, dar atâta trebuie să spun, că soarele de afară într-adevăr a venit la Vatra Dornei împreună cu domnul prim-ministru, împreună cu domnul președinte, cu domnul director general. Și chiar e realitate, nu e vis! (…) Dacă mă credeți, melodia <<mă simt ca la 20 de ani>> e valabilă la mine, și voi merge înainte cu proiectele care sunt în desfășurare și garantat se va bucura, eu zic că și la inaugurare, domnul prim-ministru, chiar dacă îl găsim într-o funcție mai mare sau oricând la Vatra Dornei, este acceptat, iubit și primit cu ospitalitate. (…) Pe toată lumea vă aștept la Vatra Dornei și în 2 ani de zile Vatra Dornei trebuie să arate ca stațiunea care era acum 130 de ani, când a fost primul oraș iluminat din Bucovina. Vatra Dornei a avut prima uzină electrică din Bucovina. Și asta e datorită oamenilor care s-au zbătut acuma. Și, altfel, dacă nu se zbăteau și domnul președinte și cu domnul prim-ministru, nu eram în această fază”, a spus primarul. 

Articolul precedentTârgu Jiu: Tânără dată dispărută de mama sa
Articolul următorGorj: I-a arătat tatălui cum devin inculpați: Fără permis, o tânără și-a plimbat părintele cu mașina