Dosar penal şi amendă pentru resturile de la abatorul de pui aruncate pe câmp

Autorităţile s-au autosesizat după ce GorjNews a preluat un caz semnalat marţi de o localnică din Dăneşti. Femeia a prezentat în spaţiul public imagini cu deşeuri generate de procesul de producţie al AVICARVIL SA, societate ce deţine fermele de pui de la marginea municipiului Târgu Jiu. În cele semnalate s-au regăsit imagini cu ”deşeuri organice din resturi de pui, organe, sânge şi alte substanţe folosite în procesul de producţie”.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti la faţa locului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de poluare prin evacuare, cu bună ştiinţă în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr 195/2005. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 65.000 la 70.000 lei”, a informat IPJ Gorj.

Şi Garda de Mediu a aplicate o sancţiune în caz, valoarea acesteia fiind de 40.000 de lei.