Dovada! Primăria Târgu Jiu a făcut demersuri și așteaptă finanțare pentru un bazin de înot acoperit

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a făcut dovada demersurilor întreprinse de municipalitate în vederea construirii unui bazin de înot acoperit în oraș, pe amplasamentul fostului ștrand de la stadion. Potrvit documentelor, proiectul primarului a fost prins în lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții.

”Pentru că am fost întrebat de mai mulți cetățeni dacă vom avea bazin de înot, vă reamintesc faptul că a a fost depusă documentația necesară pentru promovarea unei astfel de investiții. Obiectivul a fost inclus în lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții, urmând să fie alocate dondurile pentru demararea proiectului. Atașez răspunsul primit la solicitarea noastră de anul trecut de la Direcția de Investiții – Departamentul Sport, din cadrul Companiei Naționale de Investiții. Așa cum de altfel am mai precizat, intenționăm să amenajăm, lângă stadion, un bazin de înot acoperit, pe locul fostului ștrand”, a arătat primarul Romanescu.

Articolul precedentImpozitarea pensiilor speciale, mai la toamnă. Teodorovici spune că nu renunță
Articolul următorSe complică treburile pentru Energeticianul: Marca ”Pandurii”, deținută de Pandurii Lignitul Târgu Jiu