Dragnea, judecat pentru modul în care și-a organizat vizita în SUA din 2017

Liviu Dragnea, fostul preşedinte al PSD și al Camerei Deputaților, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-o nouă cauză, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii, dosar ce are legătură cu prezenţa sa, în 2017, la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcția de preşedinte al SUA Donald Trump.

Potrivit anchetatorilor, Dragnea ar fi participat la ceremonia de învestire cu ajutorul lui Gheorghe Dimitrescu, fost consilier al fostului deputat Florin Iordache, cel care ar fi înlesnit participarea lui Dragnea prin plata unor sume de bani către o firmă americană de lobby.

Articolul precedentA murit comandatul multor serii de militari în termen din Gorj
Articolul următorMinistrul Educației: Conducerea școlilor poate decide renunțarea la obligativitatea purtării măștii în curtea unității de învățământ