Previziunile oamenilor de fotbal devin certitudini. Fotbaliștii de la Pandurii își caută echipe, gata să plece oricând oriunde găsesc un minimum echilibru financiar și perspective. După kosovarul Drilon Cenaj, plecat în Bulgaria, și gorjeanul Daniel Nicolae Pîrvulescu este cu bagajele făcute. Mișlocașul ofensiv, în vârstă de 22 de ani, unul dintre golgheterii Ligii a II a, cu 12 goluri, a semnat joi, 10 ianuarie, cu Universitatea Cluj. Deși contractul este valabil începând cu 1 iulie, Pîrvulescu a spus că nu este exclus să ajungă la formația din Dealul Feleacului chiar din această iarnă. Totul depinde de înțelegrea între cele două cluburi. Pe surse am aflat că reprezentanții U Cluj nu s-au înșeles cu Pandurii în primă instanță, dar acum, după ce jucătorul a semnat, speră să obțină acordul clubului gorjean pentru un transfer în această iarnă, în schimbul unei sume mult mai mici decât cea solicitată de conducătorii din Târgu Jiu.