Cristian Tănase, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației și Cercetării, a anunțat că elevii nu vor mai susține teze în acest an.
Potrivit acestuia, va exista „o evaluare sumativă”, decizia fiind luată în urma consultării cu factorii implicați în procesul educaţional.
„În urma consultării cu toţi actorii educaţionali, efectuată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, s-a luat decizia ca anul acesta tezele să nu se mai susţină. În locul tezei va exista o evaluare sumativă”, a declarat, potrivit Agerpres, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.