Fără drept de conducere, a dat chef pe patru roți: La plimbare, cu friptura și berea în mașină

 

Un doljean în vârstă de 48 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, după ce sâmbătă, 25 martie, a fost surprins băut la volan, în condițiile în care nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice. Respectivul își organizase un chef pe patru roți, însă a ajuns în arest.
O friptură pe scaunul din dreapta, sticla de bere în suport, țigara aprinsă în mâna dreaptă, muzica lăutărească la maximum, iar cu mâna stânga învârtea de volan.
Nu este vreo poveste gogonată, ci un scenariu întâlnit de colegii noștri de la Secția 7 Plenița din Dolj. Mai exact, este vorba despre un bărbat de 48 ani care, cel mai probabil a vrut să fie alături de polițiști, să sărbătorească și el Ziua Poliției Române.
Colegilor noștri, Nicușor și Ruxandra, le-a atras atenția un autoturism care circula haotic pe un drum județean. După ce au procedat la oprirea șoferului, au avut surpriza să constate că bărbatul aflat la volan dădea o <<petrecere>> privată, cu friptură, bere și muzică.
Dincolo de ridicolul situației, colegii noștri au constatat că bărbatul nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice și avea o concentrație de 1,53 mg alcool pur în aerul expirat.
Acest inconștient putea să genereze o tragedie pe drumul public, mai ales că circula ziua în amiaza mare când nivelul traficului auto și pietonal era ridicat. Felicitări pe această cale lui Nicușor și Ruxandrei pentru flerul de care au dat dovadă, dar și pentru faptul că l-au condus direct în arest pe șoferul de ocazie, fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore”, a precizat Sindicatul Europol.
Articolul precedentGorj: Trei la dosar! Cu o motocicletă radiată, băut și fără permis, la plimbare prin centrul orașului
Articolul următorCiolacu: Liberalii nu doresc o alianță. PNL nu stă foarte confortabil în sondaje. Care este, de fapt, intenția de vot în martie, ce partid ar atinge, din nou, pragul parlamentar