Florin Cîrciumaru, executat de oamenii care îi mâncau din palmă: Colegii din PSD Gorj nu îl mai vor în Parlament

 

Florin Cîrciumaru nu a mai fost dorit de colegii din partid primul pe lista PSD Gorj la Senat. Aceștia au ales să meargă pe mâna fostului prefect Cristinel Rujan.  Mihai Weber rămâne pe locul întâi la Camera Deputaţilor, iar şeful PSD Gorj susţine că deciziile au fost luate democratic de către membrii formaţiunii politice. În ciuda hotărârii, Weber nu crede că fostul primar din Târgu Jiu va părăsi partidul.

Nu cred că va pleca, indiferent de situaţie, dar decizia nu-mi aparţine. Strategia ţine de organizaţie şi de voinţa tuturor membrilor. Am avut o întâlnire cu colegii, ca să discutăm despre toate candidaturile depuse. Am luat în calcul toate scrisorile de intenţie. S-a votat, în unanimitate, ca eu să deschid poziţia 1 la Camera Deputaţilor. După aceea, s-au făcut anumite propuneri din partea unor grupuri de primari şi preşedinţi de organizaţii. Pe locul 1 la Senat a fost propus Cristi Rujan şi pe locul doi la Camera Deputaţilor a fost votat Claudiu Manta. S-a votat propunerea respectivă cu o majoritate destul de consistentă şi urmează ca lista să fie aprobată şi definitivată de către Bucureşti”, a anunţat, la Radio Infinit, Weber.

Articolul precedentVictor Ponta: Foarte probabil o să mă ia DNA și pe mine
Articolul următorIncompatibilul ANI Ion Călinoiu a prezidat ședința de constituire a Consiliului Județean Gorj