Foarte puțin probabil ca Marian Rotaru să se întoarcă în Primăria Târgu Jiu. Calificativul ”nesatisfăcător” nu a fost anulat de instanță

Marian Rotaru, fost director al Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu Jiu, și-a anunțat întoarcerea în vechea funcție după ce Curtea de Apel Craiova i-a dat câștig de cauză, miercuri, într-un proces în care a contestat îndepărtarea din post, pe decizia Comisiei de disciplină. Acesta ar urma să primească și o sumă de bani, echivalentul unui număr de salarii.

Dincolo de decizia judecătorilor în respectiva speță, este foarte puțin probabil ca Rotaru să continue în Primăria Târgu Jiu. Fostul șef a pierdut definitiv procesul în care a contestat calificativul nesatisfăcător primit pentru activitatea desfășurată și, potrivit legii, într-o asemenea situație intervine demiterea.