„Numele meu este Ungureanu Aurel și am 57 de ani.
În urmă cu 10 ani, am fost diagnosticat cu un cancer de pancreas și am suferit o intervenție chirurgicală în urma căreia mi-a fost extirpat circa jumătate din corpul acestuia și splina.
Din păcate, în anul următor boala a metastazat, fiind nevoie de o altă intervenție chirurgicală, de această dată fiind necesară înlăturarea unei părți din ficat și din suprarenala dreaptă, precum și a unei bucăți din mușchiul diafragm.
De fiecare dată, intervențiile chirurgicale au fost urmate de câte 6 luni de chimioterapie, dar mi-am revenit destul de bine și am putut duce o viață aproape normală.
În anul 2016, din păcate mi-a apărut un nodul în plămânul drept și a fost necesară o nouă operație, lucru ce s-a repetat în 2019 și de fiecare dată chimioterapie, câte 12 ședințe și 30 de zile de radioterapie.
Din nou mi-am revenit extraordinar de bine, dar boala tot nu mi-a dat pace și în martie 2021 a fost nevoie să-mi fie extirpat lobul inferior al plămânului stâng, de această dată nemaifiind nevoie de chimioterapie post-operator.
În luna septembrie, am descoperit ca sunt din nou probleme la plămâni si am reînceput tratamentul cu citostatice, câte 3 zile consecutiv, la fiecare trei săptămâni.
De-a lungul timpului, costurile intervențiilor chirurgicale, ale tratamentului și ale celor multe zeci de investigații imagistice au fost enorme pentru nivelul veniturilor pe care le realizam ca familie, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, și al prietenilor, cu credite bancare, am reușit să supraviețuiesc și să duc o viață mulțumitoare, să mă pot bucura că îmi văd cele două fiice crescând.
Din păcate, în urmă cu o săptămână, am aflat ca soția mea, Laura Ungureanu, 55 de ani, suferă de un cancer ovarian, in stadiul trei, iar pentru vindecare sunt necesare 12-14 ședințe de chimioterapie si o intervenție chirurgicală (hypec) într-o clinică privată.
Fără ajutorul unor oameni cu suflet mare nu putem face față cheltuielilor, în condițiile în care, in această perioadă amândoi facem chimioterapie și va trebui să ne mutăm în Brașov, unde facem tratamentul pentru circa patru luni de zile. Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră!”, transmite Asociația Eleste.