Fost senator de Gorj, acuzat că a primit 100.000 de euro șpagă

Mihnea Costoiu, în trecut senator de Gorj și ministru, actualmente rector al Universității Politehnice București, este acuzat că ar fi fost unul dintre pionii principali într-un act de corupție ce a vizat transferul unei cantine studențești din Complexul Grozăvești către o entitate privată. În urma jongleriei imobiliare, fostul ales al gorjenilor ar fi primit suma de 100.000 de euro.

Cel care a lansat acuzațiile public este Cristian Rizea, condamnat definitiv pentru corupție în România și fugit în Republica Moldova. Acesta a făcut mai multe declarații la televiziunea Realitatea Plus, dorite dezvăluiri ce vizează mai mulți oficiali, demnitari și oameni din serviciile secrete din perioada în care a fost activ politic.

Fost deputat PSD, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, Rizea explică informațiile deținute și valorificate financiar prin faptul că ar fi fost în cercul de încredere al lui Victor Ponta, deputat de Gorj și unul dintre premierii României.

Acesta a relatat, într-o emisiune de la Realitatea Plus, cum s-a construit clubul ONE din București, afacere în care l-a implicat și pe Mihnea Costoiu.

 

Am avut acțiuni, prin interpuși, alături de Bănicioiu (fost demnitar PSD n.red.), la firma care a construit clubul ONE în spațiul fostei cantine R2 din Complexul Studențesc Grozăvești. Cel care a rezolvat preluarea cantinei și închirierea spațiului pentru firma care urma să facă un club mai tare decât Bamboo a fost Mihnea Costoiu. El a primit 100.000 de euro pentru implicarea sa, există probe clare. Și Bănicioiu, dacă nu l-ar ține în brațe cei de la DNA, nu ar sta acum așa de liniștit. Îi știu bine pe toți, am fost în vacanțe cu Bănicioiu, nu există niciun secret”, a spus Cristian Rizea.

Contactat de Realitatea Plus, Mihnea Costoiu nu a dorit să comenteze.

Numele actualului rector al ”Politehnicii” București a mai fost implicat în dosarele ”Cutezătorii” și ”Microsoft”, anchete ce au vizat fapte de corupție la nivel înalt.

Articolul precedentAdrian Tudor, atac la subvențiile partidelor, dar și la Victor Ponta: Nu suntem pe principiul țipăm până ajungem la cașcaval
Articolul următorSe închide chioșcul PSD Gorj pentru parlamentare: Printre mușterii, Mihai Gherghe și Elvira Șarapatin