Fotbal: CSM Târgu Jiu câștigă un joc dificil și se menține în plutonul fruntaș al seriei

CSM Târgu Jiu s-a impus în fața formației Academica Balș, scor 1-0 (0-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din cadrul etapei a șasea a Seriei a Vi-a din Liga a III.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Bebeto Lupuleț, în minutul 69.

A fost o întâlnire în care oaspeții au demonstrat că poziția din clasament este una deloc conformă cu exprimarea și potențialul grupului, formația din Olt având un joc de calitate. inteligent, în care pregătirea fizică permite exercitarea unei mari presiuni asupra adversarului.

De partea cealaltă, gorjenii au muncit serios pentru cele trei puncte și rămân în plutonul fruntaș al seriei.

MARIO GĂMAN: O VICTORIE IMENSĂ, ÎMPOTRIVA UNEI ECHIPE BUNE

“Era al treilea joc în decurs de nouă zile și îmi era un pic teamă de reacția băieților, dar cred că am avut o reacție pozitivă. Cred că ne puteam face meciul ușor dacă reușeam să marcăm în primele zece-cincisprezece minute, unde am avut două situații și o ocazie imensă. Apoi s-a echilibrat un pic jocul, au avut și ei o situație. De asta este frumos fotbalul, este format din situații, din momente, dar este important că noi am câștigat. Este o victorie imensă, împotriva unei echipe foarte bune. Dacă pierdeam puncte astăzi, cred eu că șansele noastre erau din ce în ce mai mici la play-off, iar băieții mei merită felicitări pentru ceea ce au arătat astăzi. Mulțumim din nou spectatorilor și fanilor noștri, care, încă o dată au demonstrat că, în momentul când sunt alături de noi, ne dau un impuls pozitiv și asta ne bucură”, a declarat antrenorul gorjenilor.

 

Etapa viitoare, a șaptea, CSM Târgu Jiu se va deplasa în județul Argeș, unde vineri, 2 octombrie, vor întâlni Petrolul Hârtiești

 

 

Foto: CRISTI NICOLAE CAVAL

Articolul precedentPe cine propune Siegfried Mureșan la Energie
Articolul următorBolojan sfidează gorjenii! L-a impus pe Virgil Popescu în conducerea PNL Gorj. Cine sunt noii lideri liberali