Garda de Mediu Gorj a strâns Polaris cu ușa: Operatorul de deșeuri cumpără biofiltre

Societatea Polaris și-a luat angajamentul că va achiziţiona biofiltre pentru a elimina mirosul insuportabil de la groapa de gunoi a municipiului Târgu Jiu. De altfel, operatorul de salubritate a dat asigurări că, până la data de 15 noiembrie 2020, o să adopte măsuri pentru a reduce disconfortul cauzat cetăţenilor din zonă. Zeci de localnici din zona Bârseşti şi din proximitate au protestat, săptămâna trecută, la groapa de gunoi, acuzând mirosul greu de suportat şi poluarea generată de acest loc.

De asemenea, Garda de Mediu Gorj a anunțat că a fost depusă o sesizare penală împotriva operatorului depozitului ecologic din Târgu-Jiu, în urma unui control efectuat de Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova privind managementul apelor uzate.

Societatea Polaris a fost somată de către prefectul judeţului Gorj, Cosmin Pistol, să vină cu un plan bine structurat pentru a remedia situaţia.

Biofiltrele pentru captările de gaz şi celelalte investiţii prezentate de Polaris se ridică la peste 1,5 milioane de euro.