Gîlcă, după victoria de la Sfântu Gheorghe: E meritul jucătorilor

 

CSU Craiova a învins Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 3-1 (2-1), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Superligii de fotbal.

Formația din Bănie s-a impus prin golurile marcate de hondurianul Denil Maldonado (11), cu un şut fără preluare din careu, la un corner, de Andrei Ivan (26), din centrarea lui Ştefan Vlădoiu, şi de francezul Lyes Houri (68), la o minge ricoşată dintr-un adversar.

Golul covăsnenilor a fost înscris de Marius Ştefănescu (40), dintr-un penalty acordat pentru henţ la Juraj Badelj.

Craiova a ratat nenumărate ocazii în acest meci, una mai mare decât alta, prin Alexandru Creţu, Nicuşor Bancu, Jovan Markovic, Ştefan Baiaram, Elvir Koljic, Alexandru Cîmpanu.

Constantin Gîlcă: Sunt optimist, dar meciurile vor fi diferite

 

Cred că e meritul jucătorilor, au avut atitudine, au înțeles rapid ce trebuie să facem. Pentru început, mi-a plăcut foarte mult. S-au ajutat unul pe altul, e important să aibă o comunicare, să fim organizați în apărare, iar în atac să punem probleme oricărei echipe, pentru că avem jucători de calitate. 

Sunt optimist pentru că am câștigat astăzi, dar meciurile vor fi diferite și va trebui să ne adaptăm, să fim mai inteligenți, să facem mai multă economie de energie. O să fie altă istorie cu celelalte echipe, în fiecare meci se schimbă partitura”, a spus, după joc, antrenorul CSU Craiova.

Articolul precedentGorj: L-au bătut la cârciumă. Bărbatul a fost dus la spital, cu ambulanța
Articolul următorTârgu Jiu: Alt cartier intră în reabilitare. Rețea de apă nouă, iluminat modern, spații verzi puse la punct