Gorj: A gonit spre moarte! Un tânăr și-a pierdut viața într-un accident rutier

 

Un tânăr de 20 de ani, Brănești, Gorj, a murit, în joi seara, în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Urdari. Tânărul conducea o motocicletă, fără să posede permis de conducere, și s-a izbit în plin de o mașină staționată.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Brănești, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 674 A, din direcția Urdari -Turceni, s-a angajat în depășirea regulamentară a unui autoturism condus de o femeie de 26 de ani. Conducătorul motocicletei a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism staționat pe sensul opus de mers. În urma impactului a rezultat decesul tânărului de 20 de ani, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a stabilit faptul că tânărul nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus. În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehicul condus”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Articolul precedentGorj: A vrut să moară în Săptămâna Mare! Bărbat, convins de polițiști să renunțe la gestul sinucigaș
Articolul următorBaschet – Liga Națională: Cine ar fi crezut?! CSM Târgu Jiu câștigă, din nou, în fața Stelei, la București, într-un final dramatic