Gorj: A început atacul la banii europeni. Reprezentanții Zonei Metropolitane Târgu Jiu, întâlnire cu șeful ADR SV Oltenia

Reprezentanți ai Zonei Mitropolitane Târgu Jiu au avut, miercuri, o întâlnire cu directorul Agenției de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, în ideea stabilirii unei strategii comune, care să ducă la obținerea finanțării mai multor proiecte ce vizează toate localitățile membre ale asociației.

Ieri a avut loc o întâlnire importantă, cu doamna director general al ADR Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu (căreia îi mulțumim pentru sfaturi și ajutorul pe care ni-l acordă), reprezentanții comunităților din Zona Metropolitană Târgu Jiu și consultanții Diana Stănculescu și Oana Pascariu.
Punem la punct o strategie comună, fiecare localitate urmând să stabilească prioritățile ce vor fi incluse aici.
Urmează implementarea unor proiecte ample, ce vor beneficia de finanțări foarte consistente din fonduri europene. Vom putea investi, astfel, într-o serie amplă de domenii: sănătate, educație, mediu, transport sau social, de la extinderea transportului în comun, locuințe pentru tineri, centre sociale și până la amenajarea de centre de agrement, parcuri tematice sau construirea de zone rezidențiale.
Ca zonă metropolitană vom fi avantajați, administrațiile din zonele rurale, mai ales, vor avea acces la fonduri pe care în mod normal nu le pot obține, iar proiectele noastre vor beneficia de punctaj suplimentar în anumite cazuri.
Având în vedere că în perioada 2021 – 2027 pentru ADR Sud-Vest Oltenia se alocă 1,3 miliarde de euro, vom putea aplica pentru foarte multe programe de finanțare.
Sunt pași importanți pe care îi facem pentru comunitățile pe care le administrăm, pentru modernizarea acestora și pentru dezvoltarea, fără precedent a localităților.
Mulțumesc primarilor care au ales deja să vina alături de noi în această asociație: Narcis Petre Remetea (Tismana), Dumitru Vulpe (Câlnic), Coman Aurariu (Godinești), Cosmin Pigui (Peștișani), Adi Câmpeanu (Runcu) și Romulus Bâldea (Telești), dar și primarilor din Mușetești (Cosmin Băban) și Ciuperceni (Daniel Dobrescu), care și-au manifestat dorința de a adera la Zona Metropolitană Târgu Jiu!
Vă reamintesc faptul că localitățile împreună cu care am format inițial Zona Metropolitană sunt: Târgu Jiu, Bumbești Jiu (primar Constantin Bobaru), Arcani (primar Artistică Daniel Coiculescu), Bălănești (primar Ovidiu Pungan), Bălești (primar Mădălin Ungureanu), Dănești (primar Constantin-Madalin Paliță), Drăguțești (primar Dumitru Ion Popescu), Lelești (primar Vasile-Laurențiu Turcilă, Scoarța (primar Ion-Grigore Stamatoiu) și Stănești (primar Constantin Bicheru)”, a transmis primarul Romanescu.