Gorj: A intrat cu mașina într-un copac. O femeie a fost preluată de ambulanță

Accident cu o victimă petrecut, marți, la ieșire din orașul Târgu Cărbunești Gorj.

La data de 28 septembrie a.c., politisti din cadrul Politiei Orasului Târgu Cărbunești au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul ca la intrarea în oraș ar fi avut loc un eveniment rutier cu victime. Din cercetările efectuate de polițiști la fata locului, s-a stabilit faptul ca un tânar de 20 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 67 B Târgu Cărbunești, din direcția Jupânești către Scoarța, a pierdut controlul asupra volanului si a ieșit de pe partea carosabilă, lovind un copac. În urma coliziunii, a rezultat rănirea unei pasagere din autovehicul, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentGuvernul propune salariul minim de 2.550 de lei
Articolul următorConsilierii PSD țipă și îi cer lui Romanescu să dea cu piciorul la 45 de milioane de euro