Gorj: A intrat în apartament și a furat geanta cu bani

Un tânăr din Rovinari este cercetat penal pentru furt după ce a sustras o geantă din apartamentul unei femei din localitate. Individul a profitat de faptul că femeia a lăsat ușa locuinței deschisă în timp ce transporta materiale de construcție de la parter.

La data de 11 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizați de către o femeie de 65 de ani, din orașul Rovinari, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras geanta din apartament, în care avea suma de 210 euro și 310 lei.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunității, ocazie cu care s-a constatat că persoana vătămată a lăsat ușa de acces deschisă, pentru a transporta materiale de construcție de la parterul blocului, ulterior observând că îi lipsește geanta în care avea suma de bani menționată.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr din orașul Rovinari, bănuit de săvârșirea faptei”, a transmis IPJ Gorj.  

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de  furt calificat.

Articolul precedentA murit Pantelie Civit, unul dintre cei mai mari lăutari din Pârul de Pripor
Articolul următorVioleta Alexandru: Nu se va reface coaliția. S-a terminat