Gorj: Accident cu patru răniți! Fetiță în stare de inconștiență, a intervenit elicopterul SMURD

 

Grav accident rutier petrecut, luni dimineața, pe raza localității Țânțăreni, Gorj.

În acest moment intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localității Tânțăreni, șn care au fost implicate 3 autoturisme si un autotren. La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, 3 ambulanțe din cadrul SAJ Gorj, precum și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Dolj și o ambulanță din cadrul SAJ Dolj. Echipajele sosite la fața locului au constatat că ân urma accidentului 4 persoane au suferit leziuni. Este vorba despre un băiețel în vârstă de 10 ani, conștient, care a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la Spitalul din Filiași, o fetiță în vârstă de 11 ani, stare de inconștiență, cu funcții vitale, pentru care a fost solicitat elicopterul SMURD din cadrul punctului aeromedical Craiova, o femeie in vârstă de 36 de ani, conștientă, transportată la Spitalul din Craiova, iar bărbatul, în varstă de 32 de ani, a suferit leziuni minore și a refuzat să fie transportat la spital”, a transmis ISU Gorj. 

 

IMAGINI:

Articolul precedentExcluderi din PSD după bătaia între mai multe membre ale partidului. Cea care a reclamat își pierde mandatul de consilier
Articolul următorGorj: Puști de 15 ani, surprins la volan în timp ce dădea ”o tură” prin oraș