O femeie și doi minori au fost transportați la spital, sâmbătă, în urma unui accident rutier generat de explozia unui cauciuc.
”În după-amiaza zilei de 6 iulie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat de 30 de ani, din comuna Căpreni, cu privire la producerea unui accident rutier cu victime.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 36 de ani, din Bustuchin, conducea un autoturism pe DN 67 Copăcioasa, din direcția localității Târgu Jiu către Râmnicu Vâlcea, din cauza exploziei unei anvelope din partea din față a autoturismului, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard din plasă de sârmă, după care s-a oprit pe un teren agricol.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto și a celor doi pasageri minori, în vârstă de 15 și 16 ani, care se aflau pe bancheta din spate, aceștia fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis IPJ Gorj.