Gorj: Accident rutier mortal! Un bărbat nu a mai putut fi salvat de medici

Un bărbat de 64 de ani, din Novaci, a murit, joi seara, în urma unui accident rutier.

La data de 22 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 55 de ani, din localitate, cu privire la un eveniment rutier soldat cu victime.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj pentru acordarea de îngrijiri medicale victimei și o echipa de polițiști, care au efectuat cercetarea locului faptei, ocazie cu care s-a stabilit faptul că în timp ce un localnic de 64 de ani, se deplasa pe bicicletă, la intersecția cu strada Deceneu, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, tot din Novaci, din direcția bisericii Polovragi către DJ 675 C, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, biciclistul, a suferit vătămări corporale grave și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat,

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Cadavrul victimei urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentGorj: Amendă uriașă pentru extracție de pietriș din Jiu
Articolul următorGorj: Conducător auto în stare critică în urma unui accident rutier. Mașini avariate