Gorj: Conducător auto în stare critică în urma unui accident rutier. Mașini avariate

Grav accident rutier petrecut, joi seara, pe raza localității Scoarța, Gorj. Pe surse, unul dintre conducătorii auto implicați în eveniment, cel rămas încarcerat, se află în stare gravă la spital. Șoferul mașinii răsturnate a ieșit pe picioarele lui din autovehicul.

Am fost solicitați sa intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Scoarța, sat Lazuri, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu cu doua autospeciale de intervenție, dintre care una dotată cu modul de descarcerare, și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj cu o ambulanta SAJ Gorj.

Ajunși la locul evenimentului, echipajele de intervenție au constatat că, în urma accidentului, au rezultat doua victime de sex masculin, dintre care una era încarcerată. Imediat, colegii noștri au început operațiunile pentru descarcerare și scoaterea victimei în vederea acordării primelor îngrijiri medicale la fața locului și transportul acesteia la spital. Astfel, persoana încarcerată a fost preluată de echipajul SAJ Gorj și transportată de urgență la UPU Târgu Jiu, iar celeilalte victime i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului de către echipajele specializate”, a transmis ISU Gorj.

 

ACTUALIZARE:

Conducătorul auto grav rănit, un tânăr de 22 de ani, din Târgu Cărbunești, nu a mai putut fi salvat de medici.

 

IMAGINI:

Articolul precedentGorj: Accident rutier mortal! Un bărbat nu a mai putut fi salvat de medici
Articolul următorHandbal: Victorie mare! Târgu Jiu învinge Corona Brașov și urcă în clasament