Gorj: Acuzat că a bătut o tânără

Un tânăr din Slivilești a fost introdus, pentru 24 de ore, în arestul Poliției Gorj, după ce o tânără l-a reclamat pentru o agresiune care s-ar fi petrecut chiar în locuința ei.

La data de 6 martie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi de o tânără de 28 de ani, din municipiul Motru, cu privire la faptul că, în noaptea de 5/6 martie a.c., în timp ce se afla în locuinţă, împreună cu un tânăr, de 25 de ani, din comuna Slivileşti, acesta, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență împotriva sa.

În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a transmis IPJ Gorj.

 

Suspectul va fi prezentat, luni, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale.

 

Articolul precedentVâlceni, la furat prin Târgu Jiu: Laptop sustras dintr-un magazin din mall
Articolul următorTârgu Jiu: O caută! Concubinul a reclamat că Porumbița a dispărut noaptea