Patru gorjeni sunt cercetați penal după ce, vineri seara, s-au luat la bătaie într-un local din comuna Dragoteșți.
”La data de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că în incinta unui local public din comuna Dragotești a avut loc un conflict între mai multe persoane.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 40 de ani, din localitățile Dragotești și Mătăsari, s-au lovit reciproc, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a transmis IPJ Gorj.